Cele cinci Elemente, ca și alte forme în Univers, se nasc din vibrație, sunt esența ce creează sentimentul existenței, iar în tradiția Vedică, aceste elemente numite tattwa (din sanscrită, tradus adevăr, principiu sau thatness în engleză) manifestă o serie, în care fiecare element succesiv derivă din predecesorul său și moștenește o vibrație mai grea (mai lentă). Ca să înțelegem puterea oferită de un ulei esențial, este necesar să înțelegem atât calitățile și mediul înconjurător din care face parte uleiul, cât și vibrația elementului din care face parte uleiul esențial.
Durata de livrare: 24h
Aromele îți pot îmbunătăți sănătatea și stilul de viață. Unele uleiuri esențiale te pot ajuta să ai un somn odihnitor, să îți găsești liniștea sau să îți îmbunătățești digestia; beneficiile lor ajung dincolo de mirosul plăcut.
Kit Elements 5 este un pachet Special, compus din 5 Uleiuri Esentiale ce reprezinta cele 5 Elemente (Eter, Foc, Pamant, Apa si Aer).
Lavanda - Calmant,Bun pentru Copii,Reduce Stresul ETER
Elementul Eter / este corelat cu simțul auzului, și anume, sunetul. Culoarea asociată Eterului este Negru, iar simbolul din Geometria Sacră este ovalul. Eterul reprezintă totul și nimic, toate într-un Tot, sau unitate. La nivel mental, eterul se spune că deține controlul emoțiilor și pasiunilor umane, folosit cu încredere pentru descoperire spiritual. Uleiul esențial de Lavandă, Lavandula Angustifolia, este carcacteristic elementului Eter. Este un ulei complex, vindecător, liniștitor, ce ne poate invălui într-o stare de confort și relaxare. Acest ulei stimulează chakra a cincea, centrul comunicării și a inspirației. Uleiul esențial de Lavandă armonizează multe aspecte ale condiției umane, că oricare alt ulei esențial. Acest ulei remarcabil ne încurajează să ne conectăm profund cu lumea exterioară, să împărtășim talentele personale unice și lumina interioară. Lavandă vindecă sentimentul de vulnerabilitate, de anxietate și retragere sau frică ; aduce creștere și evoluție spirituală ajutându-ne să integrăm experiențele personale, fapt ce ne oferă conștientizare extinsă și perspectiva amplă asupra vieții.
Cinnamon - Antibacterial,Antiviral,Tonic & Energizant,Promoveaza Stare de Bine FOC
Elementul Focului/ Agni este asociat cu culoarea roșu închis, simbolul sacru este triunghiul, iar simțul reprezentativ este Văzul. Reprezintă energia în primele stări de manifestare, percepută ca Lumină. Culoarea acestui element denotă căldură excesivă, este consumatoare, o forță devoratoare ce poate fi instabilă și distructivă. Este văzută și că un catalizator pentru schimbare, creștere, evoluție. Principala sa funcție este să restructureze, focul este catalizatorul în viață, fiind marele element tranformator ce consumă pentru a reînnoi sau renaște. Uleiul ales pentru acest element este cel de Scorțișoară, Cinnamonum Zeylsnicum, un ulei care ne învăluie în căldura sa, cu o aromă dulce și energizantă, ce ne reîmprospătează simțurile. Uleiul esențial de Scortisoară este purificator, ne întărește prin mirosul său și ne vindecă mintea și trupul. Este benefic pentru întărirea chakrei manipura, focul interior. Este un ulei intens ce durează mult și face parte din categoria mirodeniilor, foarte apreciat de mii de ani și foarte valoros. Este un ulei folositor dacă vrem să îl utilizăm ca protecție, echilibrează centrii energetici și este asociat cu chakra inimii, promovând deschidere și iubire infinită. Uleiul de Scorțișoară sporește Focul în sistem și este responsabil pentru funcțiile metabolice și digestive din organism.
Cypress - Calmant,Tonic & Energizant,Antiinflamator,Antiseptic,Imunitate,Anti oxidant PĂMÂNT
Ultimul element sau tattwa este Pământul sau Prithvi (cunoscut și ca bhumi, ce înseamnă “a fi” sau “a exista”) și este asociat cu simțul mirosului. Totodată. înseamnă pământul și solul pe care trăim, ceea ce presupune existența. Culoarea reprezentativă este galben mat, iar simbolul sacru este pătratul. Vibrația acestui element este joasă și densă, Pământul fiind asociat cu solidificarea, greutatea sau câștigul. Elementul Pământ relaționează cel mai bine cu lumea materială și este menit să ne ofere echilibru și centrare pentru crearea fundațiilor și structurilor din viața noastră. Oferă stabilitate mentală și psihică, dar este contraindicat în momente de blocaj, limitare sau stagnare. Uleiul reprezentativ pentru elementul Pământ este Cypress, Chiparos sau Cupressus Sempervirens. Acesta provine dintr-un arbore cu frunze mereu verzi, originar din Asia, considerat un arbore sacru în multe tradiții și civilizații. Este un purificator deosebit ce poate fi folosit atât în meditații (pentru că sporește concentrarea și claritatea mentală), cât și în alte ritualuri spirituale. Este tonic pe toate planurile, fizic, psihic și emoțional, iar aroma sa lemnoasă, proaspătă cu tonuri de conifer ne conectează cu elementul pământ pe care îl reprezintă cu mândrie. Aroma sa este deosebit de exotică, cu efecte puternice de tonificare și energizare, echilibrează cu succes toate chakrele și deblochează emoțional. Uleiul esențial de Chiparos stimulează chakra rădăcinii, aflată în strânsă legătură cu Pământul și ne conectează cu rădăcinile pe care le avem, cu familia. Este un ulei protector, ce ne întărește și ne aduce cu picioarele pe pământ.
Clary Sage - Calmant,Promoveaza Stare de Bine,Reduce Stresul,Relaxeaza APĂ
Elementul Apă/ Apaș poate fi descris prin “ a pătrunde” și este acordat la simțul gustului. Apa prezintă o influență plină de creativitate în lumea materială, fiind poarta spre toate lucrurile ascunse în interiorul nostru. Acest element este în continuă schimbare și mișcare, iar rezultatele nu sunt permanente. Culoarea reprezentativă este argintiul, simbolul sacru este Luna în creștere și este de ajutor îndeosebi pentru crearea a noi spații – emoționale, fizice etc. Uleiul potrivit pentru acest element este Clary Sage, sau Salvia Sclarea. Acest ulei esențial este larg răspândit și este folosit în scop spiritual ca un tonic ce reușește să mențină echilibrul energiilor din corp. Uleiul deține numeroase întrebuințări, nu doar pentru sănătatea noastră fizica, ci și pentru cea emoțională și mentală, așadar putem spune că este foarte util pentru minte, trup și suflet. Uleiul esențial de Salvie ne conectează cu Femininul și echilibrează chakrele. Aroma sa proaspătă și dulce reușește să pătrundă într-un mod armonios și fluid, iar tonurile calde și ierboase ne induc o stare proaspătă de relaxare și visare.
Neroli - Bun pentru Copii,Relaxeaza,Regenereaza AER
Elementul Aer/ Vayu este asociat cu culoarea verde fumuriu, simbolul sacru este cercul, iar simțul reprezentativ este cel tactil, și anume, atingerea. Aerul este gazoz ca formă, este asociat cu vântul și reprezintă energia kinetica în toate formele, electric, chimic, vitală etc. Aerul reprezintă Suflarea vieții, este prana ce ne ajută să fim vitali. Exprimă mișcarea prin contracție și expansiune și creează instabilitate și neliniște. Elementul aerului este responsabil pentru intuiție și spontaneitate, folositor mai ales în momentul creației și creativității. Uleiul esențial de Neroli, Citrus Aurantium, adică de flori de portocal reprezintă cu încredere elementul Aer. Este un ulei aerisit și ușor, asemănat Primăverii și a florilor proaspăt înflorite. Acest ulei stimulează chakra a doua (svadhisthana/ centrul sacral) și a patra (anahata/ inimii). Uleiul esențial de Neroli este potrivit pentru deschidere spirituală, serenitate și acceptarea sinelui, fiind o încântare la prima mirosire. Aducătorul energiei iubirii pure și luminii, Neroli topește tristețea și aduce pace și calm. Acest ulei este indispensabil în vindecarea traumelor emoționale timpurii și este un bun ajutor în timpul unei crize emoționale, unei suferințe sau în caz de tristețe.
Mai multe informații găsiți aici.