Sunt necesare aproximativ 130 kg floare de lavandă pentru a îmbutelia un kilogram de ulei esenţial de lavandă, iar pentru aceeaşi cantitate de ulei esenţial de Peppermint, sunt necesare aproximativ 225kg frunze Mentha Piperita.
O picătură de ulei esenţial este echivalentul a aproximativ 30 de căni de ceai.
Expunerea frecventă şi prelungită a uleiurilor la aer duce la oxidarea acestora, iar astfel, la deteriorarea şi evaporarea lor.
Temperaturile ridicate pot schimba structura chimică a uleiurilor esenţiale, pierzându-şi proprietăţile iniţiale. Ele sunt inflamabile, iar fiecare ulei are o temperatură proprie la care se va aprinde.
Expunerea uleiurilor la lumina directă a soarelui poate afecta culoarea acestora și în consecință, componenţa lor.
E bine ca uleiurile esenţiale să fie păstrate în sticle de culoare închisă, pentru că acestea filtrează lumina ultraviolet şi să aibă capac cu închidere etanşeizată. Este recomandat să păstrăm uleiurile esențiale într-un loc răcoros și uscat, evitând căldura și lumina.
Uleiurile sunt hidrofobe, ele nu se mixează cu apă, nu se diluează.
În cazul aplicării topice a uleiurilor esenţiale, aveţi nevoie de un ulei purtător: jojoba, avocado, migdale, măsline, struguri, însă este indicat să testaţi produsul pe o bucată mai mică de piele iniţial, pentru a observa eventuale reacţii alergice.
Potența unor plante din care se obţin uleiuri esenţiale depinde de perioada anului în care se recoltează. Un exemplu în acest sens este Cimbrul. Când este distilat la momentul optim, acesta va avea un conţinut ridicat de timol. Însă dacă este distilat toamna sau la mijlocul verii, va fi mai bogat în carvacrol, ceea ce este mai iritant pentru piele.
Calitatea uleiurilor esenţiale este determinată de factori multipli: regiunea în care a fost cultivată planta, îngrășământul specific utilizat, tipul și starea solului, condiţiile meteo.
Uleiurile esenţiale pot fi extrase din diverse părţi ale plantelor: flori, fructe, coajă, frunze, scoarță, rădăcini sau din ierburi și mirodenii.
Nu numai că uleiurile esențiale pot proveni din părți diferite ale plantelor, dar diferite părți ale aceleiași plante pot furniza, de asemenea, diferite uleiuri esențiale. Portocalul este un astfel de exemplu, Uleiul Esențial de Orange provine din fructe, pe când Uleiul Esențial de Neroli este produs din flori, în timp ce Uleiul esenţial de Petitgrain provine din frunze.
Uleiurile din citrice sunt printre cele mai comune uleiuri esențiale care produc fotosenzitivitate, putând provoca iritaţii ale pielii, la fel ca arsurile solare. Aceasta deoarece compuşii regăsiţi în astfel de uleiuri, cunoscuţi sub numele generic de furanocumarine, cresc sensibilitatea la UV.
Uleiurile esențiale pot fi extrase prin diferite metode, cele mai populare și, totodată, cele mai sigure includ extracția cu solvent și distilarea. Distilarea face uleiul rezultat mai potent. Pentru citrice se foloseşte metoda presării la rece.
Uleiurile esențiale provin de la mai puțin de un procent din toate speciile de plante. Regatul vegetal are mai mult de un sfert de milion de specii de plante. Din toate acestea, mai puțin de cinci sute sunt cunoscute pentru obţinerea de uleiuri esențiale, ce pot fi utilizate şi doar aproximativ o treime din ele sunt de fapt folosite în aromaterapie. Restul au aplicații în parfumerie sau alte industrii.
Observate sub microscop, se poate vedea că moleculele care alcătuiesc uleiurile esențiale sunt foarte mici. Acesta este motivul pentru care sunt absorbite cu ușurință în piele, fiind, de asemenea, mai sigure decât produsele parfumate chimic, care pot perturba funcția endocrină.
Unul dintre cele mai populare uleiuri esențiale este Peppermint, care poate ajuta la ameliorarea constipației, diareei, arsuri la stomac, depresie, stres, ceață cerebrală, memorie, durere, somnolență, dureri de cap, indigestie, tuse, oboseală musculară și multe altele.
E nevoie de numai 20 de secunde pentru ca moleculele uleiurilor esenţiale să ajungă la creier. În următoarele 10 minute ele ajung în sânge, şi e nevoie de până la 20 de minute ca moleculele să ne îmbrăţişeze întregul trup.
Fiecare sticluţă nJoy-Nature de 15ml conţine aproximativ 250 picături de ulei esenţial.