Sezonul estival al uleiurilor esenţiale
Vara cu zilele ei lungi şi călduroase ne îmbie să ieşim în natură, la drumeţii şi iarbă verde, să ne răcorim în apa unui râu de munte sau în valurile mării, să lenevim pe un şezlong sau să ne bucurăm cu cei dragi de un apus colorat. Este perioada potrivită pentru uleiuri esențiale ușurele, tonice -pline de energie și cu efect de răcire. Uleiurile din familia mentei, a citricelor sau cele florale sunt deosebit de potrivite în timpul verii.
Este important ca în această perioadă să ne ferim de efectul nociv al radiaţiilor UV folosind o cremă de protecţie solară cu spectru larg. Aceasta poate fi îmbunătăţită prin adăugarea câtorva picături de Ulei Esenţial de Seminţe de Morcov. El este folosit îndeosebi pentru proprietățile sale terapeutice asupra pielii, având performanța de regenerare a pielii mature și lovite. Aceasta se datorează conținutului bogat de carotol, ce oferă pielii un aspect luminos, proaspăt și tânăr. De asemenea, putem adăuga şi ulei esenţial de Lavandă, care calmează iritațiile ocazionale ale pielii.
Mentolul din uleiurile esenţiale ce aparțin familiei mentei, dar şi eucaliptolul, componentă specifică eucaliptului, pot crea un efect de răcorire asupra corpului, cu capacitatea de a „păcăli” receptorii din creier să creadă că trupul este mai rece decât este într-adevăr, mai ales partea cu care intră în contact direct.
~ Uleiul esențial de Peppermint se extrage din frunzele și florile plantei Mentha Piperita, obţinându-se prin distilarea cu aburi. Acesta este un ulei puternic, cu un miros cunoscut și plăcut. Din punct de vedere emoțional, uleiul de Peppermint stimulează, ajută la concentrare și energizează. Este considerat un afrodisiac puternic și nu trebuie folosit înainte de culcare. Conținutul ridicat de mentol îl face un ulei răcoros, însă şi un iritant pentru piele, așa că, în timp ce senzația de răcire se simte grozav într-o zi caniculară, nu folosiți o cantitate prea mare din acest ulei.
~ Uleiul esenţial de Spearmint conţine mai puţin mentol, fiind astfel mai blând. Calmează pielea iritată şi mâncărimile, este antiseptic şi îndepărtează insectele. Menţine pielea sănătoasă, de ajutor în cazul acneei, dermatitei, pielii uscate.
~ Uleiul esenţial de Mentă se extrage din frunzele plantei Mentha Arvensis, prin distilarea cu aburi, fiind un ulei intens și concentrat. Este suficientă doar o picătură pentru a ne bucura de efectul său înălțător şi proaspăt. Conţine deopotrivă mentol, acesta fiind responsabil de senzația răcoroasă lăsată în urma sa.
În cazul aplicării topice (pe piele, local), aveţi nevoie de un ulei purtător: jojoba, avocado, migdale, măsline, struguri, concentraţia standard pentru majoritatea amestecurilor fiind de 2 picături ulei esenţial la 5 ml ulei purtător. O idee pentru un amestec energizant și revigorant ar fi următoarea: 2 picături Spearmint, 1 picătură Peppermint, 1 picătură Lemon. Aplicaţi în zona gâtului, umerilor și a pieptului pentru a vă simți înviorat.
Când folosiți uleiuri esențiale vara, aveți grijă cu cele care vă pot face mai sensibili la razele soarelui, provocând astfel iritaţii ale pielii, la fel ca arsurile solare. Uleiurile din citrice, cu aroma lor proaspată, adecvată sezonului estival, sunt şi printre cele mai comune uleiuri esențiale care provoacă fotosenzitivitate: Bergamot, Lemon, Grapefruit, Lime, Orange, Tangerine. Aceasta deoarece compuşii regăsiţi în aceste uleiuri, cunoscuţi sub numele generic de furanocumarine, cresc sensibilitatea la UV. Pentru a evita o reacție negativă, nu vă expuneţi la soare cel puțin 12 ore după aplicare topică.
Dacă doriţi să aduceţi în casă starea de vară, puteţi să vă inspiraţi din următoarele propuneri de amestecuri, folosind un difuzor ( pentru adulţi, proporţia este de 2 picături ulei esenţial la 5mp de încăpere, iar pentru copii, 1 picătură la aceeaşi suprafaţă, câte 2x30 minute/zi):
- Briză: 3 picături de Lavandă, 3 picături de Lime, 1 picătură Mentă
- Limonadă: 4 picături Lămâie, 1 picătură Busuioc, 1 picătură Spearmint
- Apus: 2 picături Ylang Ylang, 1 picătură Portocală, 1 picătură Patchouli, 1 picătură Santal.
nJoy summer! ❤️